Ultimele zile ale lui Emil Boc

de Moise Guran

Aceasta este cel mai probabil săptămâna în care mandatul de premier al lui Emil Boc se va termina. Nu, nu sunt şanse mari la moţiunea de cenzură de miercuri, deşi Traian Băsescu i-a avertizat pe PDL-işti să nu ia în derâdere votul de neîncredere. Dar şi dacă moţiunea pică iar codul muncii intră în vigoare, cel mai probabil după aceea premierul Emil Boc îşi va prezenta demisia de la guvern pentru a se dedica luptei pentru şefia partidului. Acesta este târgul oferit de Traian Băsescu lui Emil Boc şi, imediat după ce Băsescu a anunţat susţinerea pentru Boc împotriva lui Vasile Blaga, în spatele actualului premier s-au aliniat Teodor Stolojean şi Elena Udrea, ultima renunţând pentru moment la veleităţile de preşedinte de partid.

Însă toată această luptă de partid şi de stat are un timing foarte delicat. Înainte de a se lua la trântă pentru şefia partidului, Emil Boc şi Vasile Blaga vor avea de susţinut în parlament un nou primministru, un tehnocrat, cel mai probabil de la BNR, unul ales de Traian Băsescu.

Dacă noul premier primeşte mandatul, lupta din PDL capătă o importanţă secundară căci oricum preşedintele Traian Băsescu şi gruparea de partid din jurul domniei sale nu prea mai pun mare preţ pe brandul PDL. Blaga şi Boc se vor lupta pe un partid mort din punct de vedere politic, fără şanse electorale, dar aceasta este o discuţie pentru anul 2012. Nici Băsescu nici gruparea lui nu vor mai fi atunci legaţi de PDL.

Până una alta, înţelegerea lui Emil Boc cu Traian Băsescu pentru o tranziţie paşnică la Palatul Victoria reprezintă totuşi cea mai bună dintre variante căci, în actuala conjunctură economică, numai de o criză guvernamentală nu are nevoie România.