Europa între inflaţie/recesiune/deficite

de Iulian Rizea, Branch Manager, Deltastock AD Sofia Sucursala Bucuresti

Suntem la 2 ani de la începerea trendului pozitiv pe pieţele de acţiuni din întreaga lume, putem spune ca şi economiile se afla pe un trend pozitiv, însă ne aflăm la un moment de răscruce care ar putea face ca situaţia să devină delicată, în cazul în care manifestarea anumitor riscuri nu va fi prompt şi coerent gestionată de diferite instituţii la nivel global.

Principala temere este legată de o inflaţie în creştere şi de riscul ca aceasta să devină greu de controlat, aceasta temere obligand atat Banca Centrală Europeană (BCE) cat şi Banca Angliei (BOE) să ia în considerare creşteri ale ratelor de dobandă de politică monetară.

Contextul economic nu este însă într-atat de pozitiv încat să nu existe riscul ca o scumpire a creditului să nu afecteze economiile din cadrul UE, o serie de analişti printre care şi Nouriel Roubini declarandu-se circumspecti în privinţa acestui tip de măsuri. Riscul asociat – o posibilă reîntoarcere în recesiune. Europa este însă foarte sensibilă la tema inflaţiei iar banca centrală are ca principal deziderat lupta împotriva ei. Sunt opinii care spun că ar cam fi momentul să vedem dacă economiile sunt capabile să funcţioneze optim pe propriile picioare, fără să mai fie susţinute de stimuli din partea băncilor centrale.

Banca Angliei se află în cea mai ingrată postură deoarece inflaţia a atins un nivel alarmant şi în acelaşi timp economia da în continuare semnale de slăbiciune (scădere economică în T4 2010). Acest context face ca Banca Angliei să fie “între ciocan şi nicovala” aflandu-se în situaţia de a se confrunta cu riscul intrării Angliei într-o perioadă cu inflaţie ridicată şi creştere economică modestă sau chiar negativă(stagflaţie).

SUA pare mai puţin grăbită în a creşte dobanda de politică monetară, avand în vedere declaraţiile venite dinspre FED. Ben Bernanke nu se arată impresionat de riscul inflaţionist şi pare hotărat să continue programul  de achiziţii de active şi să mentina dobanda scăzută.

Analiştii se asteaptă ca BCE să mărească rata începand cu luna aprilie iar BOE din luna mai. Teoretic aceste măsuri ar trebui să ducă la o apreciere a lirei şi a monedei unice europene în raport cu dolarul, însă acest scenariu are cateva puncte slabe. Un punct nevralgic al zonei Euro este reprezentat de deficitele nesustenabile ale mai multor ţări membre printre care Spania, Grecia, Portugalia.  Moodys a scăzut ratingul Spaniei pe fondul unor temeri privind capacitatea ei de a-şi restructura datoriile.

Un alt factor care are efect negativ asupra euro este incertitudinea privind noul guvernator al ECB (mandatul lui Jean Claude Trichet expira în octombrie), analiştii fiind precauţi deoarece deocamdata nu exista un canditat cert care să poată crea un climat de continuitate şi stabilitate la nivelul politicilor ECB.

Avand în vedere acest tablou macroeconomic global rămane de văzut dacă statele puternice din punct de vedere economic vor reuşi să continue expansiunea economică sau se vor confrunta din nou cu dificultăţi în a sustine creşterea economică.