EURIBOR-UL NOSTRU CEL DE TOATE ZILELE

de Laurenţiu Cristian

Euribor face salturi mai ceva ca Sotomayor în vremurile lui bune la proba de înălţime. A crescut tot lungindu-şi gâtul către reuniunea BCE  din aprilie, la care cică e musai să crească dobânda. Oare aşa să fie? Eu nu mi-aş paria toţi banii pe o ridicare a dobânzii de către BCE. Au trecut necomentate câteva ştiri în ultimele zile. Moody`s a dat de pământ cu ratingul Greciei – o retrogradare de două trepte dintr-un foc. Imediat a apărut efectul: CDS-urile Spaniei şi Portugaliei au luat-o din loc. Dacă mai vine şi o majorare a dobânzii de referinţă la euro, nu mai ai ce să-ţi mai doreşti pentru bolnavii cu nevoie acută de perfuzii financiare.

Însă dincolo de leprozeria din sudul continentului, e febră. Inflaţie e mare în zona euro, ultima cifră e 2,4%, şi nu mai poate fi păstrată în marje decente decât prin costuri mai ridicate ale creditării.

Inflaţia  mai poate fi ţinută în frâu şi printr-un euro mai tare. Pe la începutul anului am băgat de seamă nişte evoluţii paradoxale. Dobânzile pentru Spania şi Portugalia erau stabile(după ce scăzuseră), însă câteva bonduri pentru Germania(nu mai ţin minte maturităţile) aveau costuri în creştere. WTF? Ridicate artificial sau nu, e mai puţin important, cert este că aşa se poate sulfa în aripile euro pentru portantă cât mai mare. Iar prin curs, dai în cap preţurilor, cam cum face şi BNR acum la noi. Nu e nevoie să porţi de grijă Germaniei şi exporturilor ei, oricum niciodată neamţul nu s-a bazat pe o monedă slabă.

Trichet are în fiecare mână câte un cartof foarte fierbinte. Şi ca să nu se frigă ce să facă? Să jongleze… Trichet, fă-te că o să creşti dobânzile, ca să crească ele singure!