Caritasul lui Botiş

de Moise Guran

După nici o jumătate de an la Ministerul Muncii, Ioan Botiş a ajuns la concluzia că sistemul de pensii de stat este în fapt o schemă piramidală, o schemă Ponzi. Românii ştiu foarte bine ce este aceea o schemă piramidală căci în conştiinţa lor ea a intrat sub numele de Caritas. Deosebirea dintre sistemul de pensii de stat şi un Caritas este că statul nu poate fugi cu banii şi că din momentul în care numărul celor care contribuie la pensie nu mai creşte, sau mai rău, scade, statul trebuie să bage mâna în buzunar şi să plătească în continuare pensiile celor care îi strică schema.

Aşa se întâmplă în România de trei ani, căci, de exemplu, anul trecut statul a plătit peste 10 miliarde de euro pensionarilor dar nu a încasat de la salariaţi decât 7 miliarde şi jumătate.

Ca să ieşi din această capcană, mai spune Botiş, nu ai decât trei soluţii – ori măreşti vârsta de pensionare, ori măreşti contribuţiile, ori te împrumuţi.

Ministrul muncii are dreptate, chiar dacă soluţiile pe care tot el le prezintă sunt fiecare mai mult sau mai puţin greşite.

Să măreşti vârsta de pensionare devine inevitabil pe măsură ce nivelul de trai creşte iar oamenii sunt în putere o parte mai mare din viaţă. Să te împrumuţi nu este o soluţie ci o greşeală, şi dacă tot repeţi această greşeală ea tot nu devine soluţie ci obicei prost.

Dar cea mai greşită dintre soluţiile lui Nelu Botiş este creşterea contribuţiilor. În fapt ministrului îi lipseşte soluţia esenţială care constă exact în opusul acestei măsuri. Contribuţiile nu depind de pensionari ci de salariaţi, iar ieşirea din capcana Caritasului de stat este de neconceput fără stimularea muncii prin micşorarea contribuţiilor şi prin investiţii care să scoată din amorţeală jumătate din populaţia activă a ţării.

Soluţia este una singură este simplă şi evidentă.