Haiducii de la frontieră

de Moise Guran

Când credeam că le-am văzut şi auzit pe toate despre vameşi şi grăniceri corupţi, DNA-ul a ridicat cortina de pe Vama Albiţa, din judeţul Vaslui. Spre deosebire de colegii bucovineni de la Siret care îi vămuiau pe contrabandişti doar dacă aveau suficienţi bani pentru cumpărarea patriotismului vamal, spre deosebire de excentricii bănăţeni de la Moraviţa care au turnat la DNA şi filme pentru adulţi, la Albiţa, grănicerii îi amendau pe toţi cei care treceau pe acolo, indiferent dacă erau contrabandişti sau turişti, dacă aveau vize în regulă sau nu, dacă aveau prin geantă whisky sau magiun.
Cu un tupeu haiducesc, poliţiştii de frontieră băgau mâna fără jenă în sacoşele unor amărâţi care nu făceau nici trafic cu ţigări, nici trafic de murături ci treceau pur şi simplu de o parte şi de alta a prutului, de multe ori la neamuri, cu acte în regulă.
DNA-ul i-a încadrat deja greşit pe aceşti funcţionari publici, căci deja nu mai e vorba de şpagă ci de jaf. Cu puţin umor şi mult cinism, la Vama Albiţa a fost înfiinţat un aşa-numit fond Libertatea. În esenţă Fondul Libertatea reprezintă suma şpăgilor adunate pe o tură vamală şi mai departe el funcţionează la fel ca în toate celelalte vămi răscolite de DNA.
Nu se ştie sigur dacă la 20 de ani de la Revoluţie vameşii de la Albiţa aveau sau nu habar ce a fost fondul Libertatea şi dacă legendarea şpăgii sub acest nume avea un sens pentru ei sau este pur întâmplătoare.
După sângeroasa revoluţie din decembrie 1989, Fondul Libertatea a transformat simpatia publică internaţională în dolari, adunând o avere de peste 100 de milioane, bani destinaţi ajutării familiilor de revoluţionari. Cea mai mare a banilor s-au topit în investiţii stupide, ceea ce ar trebui să le arate vameşilor că Libertatea reprezintă o idee complicată, pe care o preţuieşti cu adevărat abia după ce o pierzi.