Ceauşescu un ultras al anilor 30
de Moise Guran Citind cele trei dosare ale lui Nicolae Ceauşescu am priceput că acesta şi-a început activitatea ca un soi de ultras al anilor 30. Unii făceau grevă iar tânărul Nicu,...
de Moise Guran Citind cele trei dosare ale lui Nicolae Ceauşescu am priceput că acesta şi-a început activitatea ca un soi de ultras al anilor 30. Unii făceau grevă iar tânărul Nicu,...
de Moise Guran La nivel mondial autorităţile suprastatale au intrat într-un soi de panică. Vine foametea oameni buni, iar omenirea nici că se aştepta la aşa ceva. Preocuparea de bază la Bruxelles...
de luni până vineri de la ora 16.30; în reluare la 7.30 dimineaţa
de Moise Guran Anvelopele de iarnă îţi pot salva viaţa. E bine să fii echipat cu ele mai ales dacă e iarna, dacă te deplasezi în afara localităţi şi, mai ales, dacă...
de luni până vineri de la ora 16.30; în reluare la 7.30 dimineaţa
de Moise Guran Am citit un articol interesant pe care vi-l recomand. Dacă nu aveţi pasiune pentru istorie sau pur şi simplu nu aveţi răbdare să-l citiţi până la capăt, renunţaţi acum....
de Moise Guran Înalta Curte de Casaţie a oprit scurt şi ferm, aproape milităreşte, debandada totală numită recalcularea pensiilor militarilor. Fără prea multe comentarii, înalţii judecători au pedepsit de fapt lipsa de...
de Ionuț Văcaru Acum două mii de ani împăratul roman Vespasian rostea expresia „banii nu au miros!”. Anii au trecut, lumea s-a schimbat, iar vicepreședintele diviziei de vânzări a Microsoft, Patrick McCarthy,...
de Moise Guran Telenovela fără sfârşit a urcării şi decăderii fotbalistului Adrian Mutu este lecţia interminabilă pe care istoria o tot predă poporului român, iar acesta nu reuşeşte să o înveţe niciodată....
de Moise Guran Pentru prima dată un oficial al Fondului Monetar Internaţional recunoaşte eşecul planului din România. Într-un interviu acordat celor de la Ziarul Financiar, Jeffrey Franks spune că cei de la...
de Livia Miftode Am făcut ochii cât cepele şi nu mi-a venit să cred. Intrasem la Domo să îmi cumpăr niște căști. Lângă raftul cu căști văd de la distanţă câteva tricouri...
de Moise Guran Prinsă destul de laic între decizia de a construi o catedrală de 400 de milioane de euro şi lipsa unei contribuţii în acest sens de la bugetul de stat,...
de Livia Miftode Un site de recrutare on-line a înregistrat luna asta un fenomen ciudat. Peste 4.200 de profesori au aplicat pentru un singur post de acest fel. Numai în primele zile...