Un Cap Limpede pentru Boc, sau un guvern străin pentru România?
de Moise Guran
Nu zic eu că România ar fi condusă neapărat de capete tulburate dar se pare că cei de la banca mondială ne vor cadorisi guvernul cu un cap limpede. Nu i-au zis ei chiar aşa, dar vicepreşedintele Băncii Mondiale s-a dus la Emil Boc şi i-a oferit soluţia unor consilieri de taină, experţi străini, care să stea lângă premier şi să-i spună când face bine şi când greşeşte.
Vedeţi dvs, cei de la banca Mondială (spre deosebire de cei de la FMI) au tot felul de proiecte concrete de investiţii în România. Şi mai au de asemenea şi bani, bani nefolosiţi, credite de miliarde de euro aprobate inutil pentru ţara noastră, credite netrase de nimeni căci nimeni nu vrea bani de la unii care te urmăresc strict ce faci cu ei, cum faci licitaţiile, de la cine iei şpaga, şamd. Aşa că de la o vreme unu mare de la Washington o fi început să-şi pună şi el întrebări, uitându-se lung la extrasele cu solduri nefolosite ce veneau de la Bucureşti – mă ce naibii fac românii ăia acolo? şi-o fi zis omu. După o scurtă consultare cu biroul BM de la Bucureşti, grangurele de la Washington s-a lămurit – românii sunt nişte risipitori, iar politicienii lor au nevoie să fie puşi sub curatelă. (Pentru cine nu ştie curatela e un soi de tutelă).
Cam asta cred eu că va fi guvernul din umbră al Băncii Mondiale pentru România. Şi mă bucur sincer că ei s-au gândit la asta, iar Băsescu pare să accepte soluţia.
Tutorii trimişi în umbra marelui Boc nu se vor mulţumi cu sfaturi abstracte de macroeconomie, ci vor urmări investiţii, vor încerca să reducă birocraţia şi, mai ales, vor încerca să submineze cartelurile mai mult sau mai puţin evidente de pe piaţa românească.
Iniţiativa pare bună, iar faptul că acest cap limpede va rămâne totuşi un secret ţine cel mai probabil de orgoliul premierului Boc. În fond, acesta ar putea fi guvernul străin pe care mulţi şi-l doresc deja de ani buni în România.
Spre deosebire de cei de la FMI, experţii-consilieri ai băncii mondiale nu se vor ocupa de echilibrul bugetar şi, deci putem spera că nu vor sfătui guvernul să mai mărească taxele, ci din contră, să îl înveţe cum să nu mai piardă bani. Mai bine zis să îl dezveţe să mai piardă bani, căci exact la asta au ai noştri diplome de excelenţă.
Pe cât de obscură este iniţiativa unui guvern din umbră, pe atât de clare par a fi obiectivele ei. Practic în şase luni, comisia de experţi străini trebuie să facă fix ceea ce guvernele româniei nu au reuşit în 20 de ani. Să administreze adică România micro-economică, o economie cu probleme încâlcite, corupţie la toate nivelele şi foarte foarte multă rezistenţă la schimbare.