Bâjbâind prin Codul Fiscal

de Moise Guran

Ministrul de finanţe a început anul cu dreptul. Cu piciorul drept. L-a pus primul pe prima dintre treaptele de la Banca Naţională, apoi a ridicat stângul şi tot aşa până în biroul lui Isărescu. S-a întâlnit acolo săptămâna trecută cu guvernatorul, cu preşedintele şi cu premierul. Ca din întâmplare, după câteva zile a făcut un anunţ în treacăt, cum că pe la jumătatea anului ar putea scădea CAS-ul cu două-trei puncte procentuale? Păi cu câte, mai exact? Cu două sau cu trei? Păi nu ştim mai exact, să mai vedem cum merg lucrurile.

Altfel spus statul român aşteaptă un semn de la economia reală. Să zică şi ea ceva. Să dea un semn că a ieşit din recesiune. Dacă economia creşte, atunci lui Ialomiţianu îi vin  mai mulţi bani la buget şi, pe cale de consecinţă poate reduce dările uriaşe aplicate pe munca românilor.

Declaraţia ministrului de finanţe nu trebuie luată foarte în serios. Scăderea contribuţiilor sociale e mai mult o vorbă lată cu care politicienii defilează când ai chef şi când n-ai chef. Toţi ştiu că aceasta ar fi probabil cea mai bună şi mai concretă măsură de stimulare a economiei dar nimeni nu are habar cum se poate lua o astfel de măsură pentru a inversa tendinţa de scădere.

Cercul vicios este evident, căci economia are nevoie de stimulare înainte şi nu după ieşirea din recesiune, iar statul nu poate obţine mai mulţi bani dintr-o economie care nu are.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc modul amatoricesc în care un ministru de finanţe se joacă cu probleme pe care eu le consider foarte importante (o fi vina mea, nu contest) cum ar fi stabilitatea fiscală. Frate, în domeniul ăsta mai important decât o relaxare e un plan bine pus la punct. O chestie care să-mi dea mie contribuabil credinţa că ştii ce faci şi că nu apeşi pe nişte butoane ca să vezi ce se întâmplă după aia.

O scădere a CAS-ului cu 2-3 procente este la fel de bună ca şi o scădere cu un procent. Patronii şi, o dată cu ei economia în general nu are nevoie de vorbe în vânt aruncate la o pană de idei ci de un calendar foarte ferm de reducere a taxelor pe muncă. Asta le-ar da o perspectivă, le-ar permite să îşi facă planuri şi să angajeze oameni. Dacă de exemplu ministrul de finanţe spunea domle, sigur vom reduce CAS-ul cu 1% anul ăsta, cu încă un procent la 1 ianuarie anul viitor şi tot aşa până vom readuce şomajul la 5%, atunci nici bugetul nu era ameninţat de promisiuni fără acoperire, nici economia nu era stimulată cu vorbe în vânt.