Chiar aşa, câţi şomeri mai avem în România?

de Moise Guran

Văd la televizor o ştire despre o nepotriveală statistică între Forţele de Muncă şi Institutul de Statistică privind numărul de şomeri din România. E o nepotriveală nerelevantă, de 30 de mii de oameni, ceea ce ar înseamn o eroare cam de 3%, deci  acceptabilă. O să vedeţi imediat însă că nu e chiar o eroare. Îmi vine să râd de mirarea colegilor de la televizor care nu înţeleg de ce un sondaj nu pică la virgulă pe statistica numerotată a cererilor de şomaj. Nu contează şi nu insist. Înţeleg totuşi din context că lumea nu prea cunoaşte conceptul de şomer iar conotaţia peiorativă dată acestui termen mă face să mă întreb şi eu, chiar aşa, câţi şomeri mai avem în România?

Vedeţi dvs, Institutul de Statistică face sondaje şi întreabă lumea

Ai loc de muncă? N-am! Şi dacă ţi s-ar oferi, ai accepta să începi lucrul imediat, prin imediat înţelegând în următoarele două săptămâni?

Aici sunt mai multe variante de răspuns

1. Da, să mor io că da!

2. Depinde de salar…

3. Doar dacă iau mai mulţi bani de la seriviciu decât dacă stau acasă.

4. Pleacă de aici, munca mă oboseşte.

Din diferenţa de raportare dintre cele două instituţii de stat rezultă că la această întrebare au dat fie răspunsul unu fie răspunsul doi, doar 30 de mii de persoane care nu (mai) sunt înregistrate ca şomeri în evidenţele Forţelor de Muncă. Asta ne oferă răspunsul la veşnica dilemă – Dumnezeu ştie câţi şomeri pe bune or mai fi, care au ieşit din raportare că au terminat ajutorul. Ei bine, sunt doar 30 de mii.

Asta pentru că, oameni buni, şomerii nu sunt cei care stau acasă fără serviciu, aşa cum cred, spre ruşinea lor, chiar unii colegi jurnalişti. Şomerii sunt oameni care îşi caută de lucru la modul sincer şi serios şi de aceea spuneam la început că e nedreaptă conotaţia peiorativă a cuvântului şomer. Cei care termină ajutorul de şomaj şi stau apoi acasă pe alte ajutoare, sau stau pur şi simplu aşteptând să câştige la loto, sau cântă la dudă, sau chiar cei care muncesc la negru, dar figurează ca inactivi profesional, ăia nu sunt şomeri. Ceea ce ne aduce inevitabil la întrebarea câţi oameni vor pe bune să muncească în România? şi, de fapt, acesta este sensul real al întrebării din titlu.

Amicul Vlad Petreanu a făcut un articol supărat pe blogul lui, articol în care nu numai că a inventariat foarte corect persoanele care NU SUNT ŞOMERE, dar şi-a mai exprimat şi dezaprobarea  în legătură cu acestea. Asta a provocat o polemică urâtă pe blogul respectiv. La noi dacă nu te smiorcăi pe altarul asistaţilor social eşti etichetat rapid ca fiind un bou băsist. Asta în ciuda faptului că retorica lui Băsescu împotriva acestora s-a dovedit goală de conţinut. Adică Băsescu n-a făcut nimic să le mai taie din ajutoarele alea ci doar s-a strâmbat la asistaţi. Nu înţeleg sincer deloc nici de ce n-a făcut nici de ce s-a strâmbat. Dacă vroia să fie simpatic în ochii poporului ori făcea ceva, ori nu se mai strâmba deloc. N-a reuşit decât să fie şi ineficient ca preşedinte şi antipatic ca om politic.

Ştiţi care e paradoxul situaţiei? În România cu cât avem mai puţini şomeri (în sensul de persoane care vor să muncească), cu atât mai profund ne adâncim în cel mai grav tip de criză socială – cea în care lumea nu mai are educaţia muncii.