Google te pozeaza dar nu te face mai sportiv

Un twitterist m-a găsit pe google street view. Uitasem, dar acum imi amintesc perfect momentul cand i-am vazut pe ăia că filmează. Atâta doar că n-aveam habar cine sunt si ce vor.

Grasu din poze sunt eu, iar roakerul e Sorin Munteanu, pe atunci Number One la comanda structurii noastre sofisticate. Locaţia – sala noastră de şedinţe de la Antenă.

Judecand dupa cum tzipau pantalonii pe mine, pozele sunt făcute în primăvară cand sarisem iar spre 110 kile.  🙂

(am luat in calcul desigur si vestimentatia mai groasa a colegilor, copacii infrunziţi, dar şi stadiul lucrărilor la pasajul băneasa)

Să mor io că plec la TVR, îi spuneam în poza asta. N-ai ambiţie, zicea Munteanu

Auzi, zic eu, da’ ăia din TVR or avea echipă de fotbal? Că doar neliniştea asta mă mai reţine…

Au da’ nu te primesc pe tine în echipa lor, că tu dacă alergi 50 de metri ai nevoie de mască de oxigen, spunea Munteanu.

Poate n-ai auzit de viteza ursului… Hai pa!