HAI CĂ ÎNCEPE!
ORA DE BUSINESS
DIN 18 OCTOMBRIE, ZILNIC, DE LUNI PÂNĂ VINERI, DE LA ORA 19, PE TVR 2
Am avut câteva zile de foc, dar de acum îmi fac timp să vă răspund la mesaje….
În primul rând, vă mulţumesc tuturor pentru încurajări.
Apoi
– emisiunea va fi difuzată şi pe TVR Internaţional
– emisiunea va fi urcată pe net în timp real şi înregistrată. Încă nu ştiu formatul video (şi nici nu ma prea pricep la astea) dar vom restructura şi noi acest site ca să puteţi da play de aici
– ora 19 este, în opinia mea o oră bună. Nu îmi fac griji pentru audienţă pentru că pur şi simplu audienţa nu mai contează. Fiecare îşi face viaţa cum vrea şi optează pentru ce vrea. Nu cred că pe ProTV sau Antena 1 veţi avea la 19 ştiri cu adevarat importante pe care noi sa nu le abordăm.
– am ales din capul locului TVR2. Nu am intenţionat nici o secunda şi nu intenţionam să intrăm pe TVR1, tocmai pentru a evita presiuni legate de audienţă, lupte politice, interese, etc., etc.
– noul format este acelasi cu vechiul format. Ăla de acum şapte luni. Nu schimbăm nimic. Nu facem talk-show, dar putem avea un invitat în platou pentru câteva minute atunci când chiar avem întrebari importante de pus. În caz că nu ştiti, în toamna 2009 şi în toamna 2008 emisiunea BizBazar a fost declarata (fara să mă întrebe nimeni şi pe mine) emisiune electorală. Acest lucru nu se va mai întampla.
– sub noul contract independenţa editorială este garantata, şi la fel şi ora de difuzare. Emisiunea nu poate fi intreruptă decat în caz de cataclism national, razboi precum şi în alte cazuri prevazute de lege, cazuri în care canalele publice de radio şi televiziune intră într-o procedura specială de comunicare cu cetăţenii.
– danis: e suficient sa trimiti un email la una din adresele [email protected] sau [email protected]. La fel puteţi face toţi cei care doriţi să comunicaţi cu noi într-un spaţiu mai putin public.