Războaiele noastre

de Moise Guran

Sâmbătă am citit cartea lui Adelin. M-a emoţionat profund. Da, sunt subiectiv, iar cartea lui Adelin mi-a amintit de perioada de glorie a presei, perioadă în care în redacţia Observator eram 15 reporteri de toţi şi la un eveniment, cum a fost războiul din Irak, munceam cot la cot pentru acel eveniment. Nu despre asta e vorba… Ceea ce vreau să spun cu acest post este că Adelin a reuşit o chestie pe care probabil fiecare dintre noi, cei din generaţia de aur a presei ne-o dorim, fie că recunoaştem sau nu. Cartea „Războaiele mele” este în primul rând mărturia unor vremuri în care ştirile nu erau infestate de un spectaculos forţat, strident, cabotin, nu erau strivite de un fapt divers inutil şi derizoriu, nu vânau cu tot dinadinsul pornografie, grobianism, ţigănie. Cartea lui Adelin spune lumii că am existat, că suntem încă aici şi că, fiecare în colţul lui, ducem o bătălie poate pierdută, dar care niciodată nu va fi abandonată.

În prefaţă, CTP-ul spune despre cartea lui Adelin că este o lectură obligatorie pentru studenţii la jurnalism. Nu neapărat ca lecţie de jurnalism, deşi e clar că e şi asta, ci pentru o mai bună înţelegere a războaielor din redacţii, a războaielor ce nu răzbat pe sticlă. Sunt perfect de acord cu CTP-ul, dar amendez spusele lui – mama mea de la Severin va citi această carte. Nu, nu îl cunoaşte pe Adelin şi nici pe mama de la Buzău a lui Adelin, dar atunci, în vremea războiului din Irak mă întreba tot timpul de el. Mă întreba dacă e nebun, mă întreba dacă eu m-aş fi dus în locul lui, mă întreba cum doarme mama lui noaptea, ştiind că el e acolo. Deşi eu eram un foarte pacific reporter pe economic, mama mă transpunea adică în locul lui Adelin şi empatiza cu mama lui de la Buzău, pe care nu o văzuse niciodată şi nu o cunoştea. Acum mama mea zapează zilnic între Măruţă şi Simona Gherghe construind ipoteze despre viaţa şi moartea Mădălinei Manole. Şi deşi mama este un om simplu, ea va citi cartea lui Adelin, la fel ca Andrei Pleşu, cu sufletul la gură.

Am scris acest post pentru a-i mulţumi lui Adelin. În colţul său fiecare dintre noi strânge din dinţi şi aşteaptă ziua în care societatea românească va reveni la valori tradiţionale. Ştirile de calitate făceau parte din lista acelor valori.