Terapia de şoc şi groază

de Moise Guran

Pentru prima dată în istorie România se află în faţa unei terapii de şoc. S-a mai încercat una şi pe vremea lui Ciorbea, dar atunci măsurile de compensare socială au fost atât de mari încât nici bugetul nu s-a echilibrat, nici investiţii nu s-au făcut, doar s-au dat minerii afară cu o cârcă de bani fiecare, bani pe care după ce i-au terminat, au venit din nou la Bucureşti. Vedeţi dvs., nici Traian Băsescu nu a anunţat un plan de relansare economică săptămâna trecută. A anunţat măsuri de austeritate care duc la tăierea unor cheltuieli pentru care guvernul oricum nu avea bani. Ceea ce încerc să vă spun este că banii astfel economisiţi nu se duc automat pe investiţii şi pe relansare economică, pentru că ei nu există. În mod din nou greşit, preşedintele nu a anunţat şi un plan de stimulare economică, de investiţii care să compenseze lipsa din economie a acestor bani. De aici şi concluzia că această restructrare nu a fost una foarte bine plănuită ci s-a făcut oarecum pe picior, ceea ce îi şi diminuează din credibilitate.

CARE ESTE IMPACTUL MACROECONOMIC AL ACESTOR MĂSURI?

Păi în mod evident, o tăiere de venituri de asemenea amploare va duce automat la o scădere a vânzărilor de bunuri de larg consum şi de servicii. Cu alte cuvinte, cel puţin în primă fază această terapie de şoc va genera scădere economică, bugetarul cu salariul tăiat va consuma mai puţin iar asta se va vedea preponderent în sfera serviciilor. În comerţ mai ales.
Acum o să îmi permit să îl contrazic puţin pe guvernatorul Isărescu, aducând următorul raţionament – dacă o creştere nesustenabilă de salarii a provocat în trecut creşteri de preţuri şi o creştere a cursului de schimb, corectarea dură de acum va aduce în mod logic scăderi de preţuri şi o scădere a euro faţă de leu.
Eu zic că există o bună şansă ca în perioada următoare serviciile să intre în deflaţie! Deflaţie înseamnă scăderea mediei preţurilor pe întreaga economie, mai mult de două luni consecutive. Nu vă bucuraţi că nu e bună. De cele mai multe ori deflaţia înseamnă faliment pentru un număr de companii.

Numai că tot acest calcul l-am mai făcut şi anul trecut. Atunci, fără un anunţ expres de la Cotroceni, firmele private din România au tăiat cheltuielile salariale cu 20% şi cel puţin teoretic impactul ar fi trebuit să fie chiar mai mare decât ce al măsurilor pe care le-a anunţat Băsescu acum. Cât a scăzut economia anul trecut? 7%.
Empiric aşa, eu zic că dacă guvernul nu investeşte bani urgent probabil că economia va mai pierde cam 4-5% anul ăsta numai din aceste tăieri de salarii şi pensii.

Dacă guvernul investeşte banii pe care nu-i are deocamdată, dar se poate împrumuta, atunci economia poate rămâne la nivelul actual sau la o scădere mai mică. Există o şansă ca preţurile să scadă doar la anumite servicii, dar impact social imediat tot va fi. Cu alte cuvinte o parte economică ce moare poate fi compensată de o altă parte economică ce va renaşte şi aici intervine de fapt marea discuţie despre unde se duc banii.

Dacă se duc tot pe firme de partid şi corupţie n-am făcut nici o brânză iar singurul efect al acestei terapii de şoc va fi şocul. Pensionarii şi bugetarii vor plăti degeaba un preţ.

Dacă banii se duc în infrastructură, în industrie, în domenii care crează apoi locuri de muncă şi mişcă economia pe ansamblul ei, atunci de anul viitor, sau, cu puţin noroc, chiar în a doua parte a acestui an putem simţi uşor uşor un reviriment economic, dar unul uşor, nu vă faceţi iluzii.

Vă reamintesc experienţa deceniului trecut, creşterea economică a început prin 2000 dar oamenii au trăit mai bine abia de prin 2002-2003.
E adevărat acum România este alta şi de aceea eu spun că termenele astea nu sunt bătute în cuie iar lucrurile pot merge mai bine într-un interval mai scurt de timp. Numai că, la fel cum în perioada 2004 – 2006 nu am avut atât creşteri de salarii cât mai ales o creştere a nivelului de trai prin scăderea cursului de schimb, la fel în anii următori, dacă se întâmplă ce e vorba să se întâmple, putem spera la capătul acestei perioade la o creştere a puterii de cumpărare. Cu alte cuvinte, din punct de vedere economic e mult mai bine ca în loc să-ţi crească salariul să ţi se ieftinească pâinea.

DE ACUM EU VĂD EURO MAI JOS

În primul rând că Isărescu e şi el om şi deşi a fost singurul cu sânge-n instalaţii ca să se declare solidar cu cei ce muncesc la privat, Isărescu nu e genul care să vrea sânge de pensionar sau de bugetar. În altă ordine de idei, guvernatorul nu cred să conceapă creşteri de curs, conştient de faptul că oamenii cu salarii tăiate au şi ei rate la bănci, cele mai multe în euro. Va apăra aşadar cursul şi, dacă nu pică CitiBank după povestea din joia trecută, nu văd nici un cutremur internaţional capabil să bată rezerva inexugnabilă a BNR.

Apoi vine partea cu investiţiile. Dacă statul începe să facă investiţii în infrastructură asta va chema banii cu goarna în România. Lăsând la o parte sporul de productivitate, cred că Isărescu va fi nevoit să intervină pentru ca leul să nu se aprecieze prea repede. Numai că BNR are deja prea mulţi euro şi în final banca va trebui să lase leul să se aprecieze. Cred că şi dobânzile vor scădea mult mai repede, pentru că ce poate face BNR atunci când nu mai poate cumpăra euro? Poate scădea randamentele la lei. Cum aestea au coborât oricum în această primăvară spre 2-3% overnight, probabil în vara asta Banca centrală va începe să dea drumul şi la RMO. Acesta va fi pasul decisiv pentru ieftinirea reală a creditului.
Dacă acest scenariu este respectat eu cred că în doi ani cursul ar trebui să coboare din nou spre trei lei pentru un euro.

ÎN CONCLUZIE

Desigur viaţa reală nu este un scenariu macro de manual şi vom mai avea greve, disturbări sociale şi politice, îndoieli şamd. Eu nu sunt însă mama-omida şi tot ce pot să fac este un scenariu macro. Aştept de 14 ani o terapie de şoc. Toţi au trecut prin ea. Şi cehii şi ungurii şi polonezii. Ungurii trăiesc acum o a doua terapie de şoc, iar polacii au retrăit-o acum un an jumate când li s-a dus cursul la dracu-n praznic. Noi ne considerăm o naţie aleasă.
Îmi pare sincer rău şi pentru bugetari şi, mai ales pentru pensionari. mulţi cred că noi ăştia de la tv suntem căzuţi din lună. Frate-miu e bugetar. Îi scade leafa de la 1500 de lei la 1100 de lei. Are rate, are copil… Probabil va lua mai în serios perspectiva unei cariere în privat. Mama e pensionară. Are 430 de lei pensie şi va rămâne cu vreo 370. Am vorbit joi seara cu tata şi era foarte supărat.
Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că dacă tot acest scenariu desenat în mod ideal de mine nu se întâmplă, va trebui să recalculăm preţurile pe la 5 lei pentru un euro iar salariile vor rămâne pe loc. E doar un alt mod de a ne păcăli. Eu m-am săturat de el şi nu-l mai vreau. Aşa că nu mai stau acum să-l judec pe Băsescu sau pe alţii. Poate greşesc. Îmi cer de pe acum scuze tuturor celor pe care i-am supărat cu această analiză.