Complot împotriva României
de Romana Puiuleţ
Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluţie prin care recomandă interzicerea utilizării cianurii în exploatările miniere la nivel de UE. În favoarea rezoluţiei au votat 488 de parlamentari, 48 s-au exprimat împotrivă şi 57 s-au abţinut.
Amendamentul Adinei Vălean, soţia liderului PNL, Crin Antonescu, a fost respins. Dacă vă amintiţi doamna Vălean a declanşat un adevărat scandal în Parlamentul European când a organizat o dezbatere pro Roşia Montană. Rezoluţia a fost o adevărată sperietoare pentru compania RMGC, aşa că Adina Vălean părea să fie trimisul lor în PE pentru susţinerea frenetică a cianurării.
Caraghios moment, posibil profitabil pentru doamna în cauză. RMGC a dat mereu asigurări că proiectul respectă în totalitate „legislaţia naţională şi europeană cu privire la protecţia mediului şi a patrimoniului”, a vorbit mereu despre „mineritul responsabil”, a spus că urmează întocmai standardele impuse de UE cu privire la folosirea cianurii în procesul de exploatare. În general, un discurs elegant, de lemn şi manipulator, dar civilizat. Astăzi, reprezentanţii companiei şi-au trădat propria logică suspectând întreg Universul de mişcări împotriva proiectului de la Roşia Montană.
„Raţiunea trebuie să triumfe asupra extremismului în Parlamentul European. Fără niciun efect juridic, votul de astăzi din Parlamentul European demonstrează doar un atac orchestrat şi fără scrupule împotriva României şi a dezvoltării sale viitoare”, spune un fragmentul din comunicatul trimis de companie. 488 de extremişti, iresponsabili şi paranoici! Cum altfel să fie cele 488 de minţi întunecate care s-au decis deopotrivă să se alieze împotriva ţărişoarei ăsteia? 488 de parlamentari ce valorează (în euro) mult, mult mai mult decât doamna Vălean. Răspunsul companiei arată cât de lamentabilă este construcţia lor internă, cât de năucitoare prin impertinenţă! Se opinteşte imediat după ce se termină banul. După aceea se iveşte doar tupeul şi prostul gust. Au cumpărat tot ce rămăsese nevândut. Şi au crezut că strategia de a cumpăra oameni şi instituţii le va aduce pacea universală. Ei bine, România nu însemnă RMGC. Un atac împotriva RMGC, nu este un atac împotriva României. Cele 4 miliarde de euro, pe care investitorul susţine că exploatarea le va aduce la bugetul statului, sunt o aberaţie despe care am mai vorbit (vezi clipurile interzise de CNA).
Chiar dacă proiectul PRIVAT a fost inclus în programul de guvernare, el nu este un proiect al statului român. Mişcarea guvernanţilor arată doar promiscuitatea în care se scaldă oficialii, pentru cîteva beneficii proprii. Atât şi nimic mai mult.