Taxarea pensiilor

Într-un interviu pentru Money, ministrul de finanţe a declarat că pensiile din România ar trebui impozitate iar o dezbatere pe această temă ar fi binevenită. Imediat după aceea telefonul i-a sunat. Era Emil Boc foarte furios. Spăşit ministrul de finanţe a declarat că nu mai vrea nici o dezbatere publică pe tema unei eventuale impozitări a pensiilor.

Numai că mănuşa aruncată n-o mai întoarce domnul Boc cu un telefon, mai ales că în România pensiile sunt venituri impozitate. Doar cele mai mici de 1000 de lei nu sunt impozitate. Dar hai să vorbim despre celelalte, vreţi? Cât de corect este să impozitezi o pensie, chiar una mare de 2000 sau de 3000 de lei?

Păi acum o să citez din interviul lui Vlădescu:

„Existã diverse forme de venit în România, printre care şi pensiile. Pensia este o depunere a fiecãrui cetãţean pentru un venit viitor. La momentul realizãrii venitului, ar trebui ca întreg venitul sã fie taxat. Deci orice venit, într-un stat civilizat, se taxeazã. Cã de aia funcţioneazã statul social. – SEBASTIAN VLĂDESCU, ministrul de finanţe”

Într-un mod oarecum burlesc domnul Vlădescu are dreptate. Pensia nu se impozitează deloc în România dar asta pentru că acea contribuţie la pensie pe care eu o plătesc lună de lună este de fapt o taxă, nu o contribuţie la un plan de economisire. Strict juridic uite primul argument – Contribuţia se scade din salariu brut înainte de aplicarea impozitului pe salariu. Apoi eu dau banii statului … dar primesc înapoi cât am dat? NU! Primesc cât vrea guvernul, cât vor politicienii aflaţi sau nu în campanie electorală, cu alte cuvinte ce ştiu sigur despre acei bani este că îi dau. Habar n-am cât şi când o să mai văd ceva din ei. Păi e la fel ca la o taxă sau la un impozit. Dai şi gata!

Apoi unde se duc banii pentru pensii? La bugetul asigurărilor sociale pe care statul îl introduce în bugetul general consolidat pentru că până una alta e în faliment şi trebuie să îl resusciteze cu nişte miliarde din alte bugete. E planul meu de economisire acest buget al pensiilor? Nici vorbă. E planul statului cu bătrâneţile mele, ceea ce mă înfurie grozav. Banul meu privat se transformă în ban public urmând a redeveni privat peste vreo 30 de ani. Păi uite poate eu n-am de gând să ies la pensie la 65 de ani, poate am chef să mă pensionez la 55 de ani, că e stresantă munca asta la televizor. Se poate? Nu, că planul meu de pensie s-a făcut ban public.

În fine, cel mai important lucru… pot renunţa la acest plan de economisire domnul Vlădescu? Nu, nu pot! Aceasta este marea deosebire între mine român din România şi un englez de exemplu, sau un cetăţean al unui stat civilizat cum zice domnul ministru de finanţe. Eu sunt obligat să dau statului el este liber să dea doar impozit, dacă îşi pune bani deoparte. La mine contribuţia la pensie este un nenorocit de impozit, la el este perspectiva unei bătrâneţi fără frustrări, pe banii lui, care da, sunt impozitaţi. Deci cum procedăm… eu sunt de acord să mi se impoziteze fie contribuţia la pensie, fie pensia atunci când oi încasa-o dar, statul român e gata să renunţe la contribuţia mea obligatorie? Evident că nu, pentru că atunci i s-ar prăbuşi tot sistemul acesta şchiop.