86 afișări

Întoarcerea lui Big Jack

de Moise Guran

În momentul în care Bobby Păunescu a cumpărat Evenimentul Zilei au început să mi se aprindă beculeţele. Boby nu e Patriciu şi nu are de unde scoate opt milioane de euro pocnind din deşte, deci altcineva trebuie să fie în spate. Asta am simţit toţi, dar alta e problema. Mi-am amintit de coincidenţa bizară a întoarcerii lui Ion Cristoiu cu faţa la Traian Băsescu taman în perioada în care Traian Băsescu s-a întors cu faţa la George Constantin Păunescu, iar B1TV s-a întors cu faţa la PDL. Şi ca cercul să fie complet, Cristoiu este invitat tot mai des la Vox News, televinea de ştiri a Păuneştilor. Desigur pot fi doar coincidenţe dar noi, jurnaliştii, suntem datori meseriei noastre cu un dram de paranoia creativă. De la o bănuială pleacă totul, chiar dacă publicăm abia când lucrurile se leagă. Ei bine, azi se leagă. Neîntrebat de nimeni, Ion Cristoiu face în Adevărul apologia unui mit al presei – BULINA ROŞIE.

Acum 16 ani eu eram un tânăr ziarist abia venit din provincie care se închina unui dumnezeu burtos, cu plete, veşnic îmbrăcat în nişte blugi prea lungi ca să nu fie îndoiţi jos ca la vreo două palme. Un om jovial care ne învăţa cu prime şi amenzi cum se face presa. Se uita la noi, râdea şi zicea – dacă pierdeţi ştirea asta vă dau pe toţi afară. Şi chiar a dat o dată afară toată secţia economic (de la Tineretul Liber) pentru că a pierdut ştirea cu scumpirea pâinii.

În zilele noastre toată lumea crede că ştie ce e aia presă, dar atunci nu era aşa, iar noi, cele câteva sute de ziarişti de la Evenimentul Zilei chiar ne uitam la Jack Cristoiu ca la reîncarnarea lui Buddha. Partea proastă e că şi el se uita la fel când se vedea în oglindă. Avea şase bodyguarzi care îl aduceau cu 3-4 maşini la redacţie, realmente îl ridiculiza pe preşedintele ţării, şi de la un timp nu mai suporta să fie comparat cu alţi jurnalişti. Eu sunt Cristoiu, spunea el, Eu sunt referinţa, nici nu înţeleg despre ce vorbim aici. Şi chiar era. Jack (pronunţat ca în franceză Jaque) îi spuneau apropiaţii. La cei 19-20 de ani ai mei, eu nu îmi permiteam asta. Dar numele ăsta îi augmenta aura şi în mintea mea era un fel de Pamfil Şeicaru, aşa cum este el descris de Marin Preda în Delirul.

Înapoi în zilele noastre nu mai pot spune că mai sunt un mare fan Ion Cristoiu. Nu mai are aceeaşi coerenţă a argumentaţiei, iar spiritul său speculativ este azi doar o glumă proastă faţă de ceea ce era cândva. Îl văd pe la talkşouri, îl ascult, mă enervez şi schimb canalul. Eu l-am cunoscut altfel.

Probabil voi continua să îmi amintesc cu respect de acea perioadă, la fel ca mulţi alţii, dar omul uscat cu aer bolnăvicios de astăzi nu mai are nimic în comun cu acel Jack epatînd a viaţă de altădată. În momentul în care am citit articolul din Adevărul mi-a fost clar – oricine o fi proprietarul de fapt al Evenimentului Zilei va încerca o manevră de rebranding a acestui ziar, readucându-l la conducere pe Big Jack. Iar Big Jack ştie asta şi scrie despre asta în încercarea reasocierii sale cu succesul uriaş al Bulinei Roşii de acum 16 ani. Mai rămâne să se prindă de asta şi Dinu Patriciu, patronul ziarului în care Cristoiu îşi face destul de subtil, dar cam fără scrupule un soi de auto head-hunting.