Memoriile unui limax

de Sorin Munteanu

O fi bună Prima Casă asta? Cică revigorează „sectorul construcţiilor”… Pe naiba! Au curs falimentele până acum. Şi şi-au luat toţi apartamente vechi, cu dobândă bună şi avans mic. Nu ca mine. Acum o schimbă – 75.000 de euro garantaţi pentru construcţiile noi. Adică ăia de n-au vândut ansamblurile până acum să le darâme şi să le facă din nou, zic. E soluţie, nu? Că oricum n-au bani să le mai termine.

Şi cum or pune ei ipotecă pe nimic… Şi cum naiba or evalua ei… Şi cum n-or pleca constructorii cu banii şi statul o să dea băncilor banii garantaţi şi nu o să mai ia nimic. Sunt convins că totul se rezolvă prin normele de aplicare. Sau ne explică Moise. Ha-ha! Oricum eu am boală pe Prima Casă. Adică mă oftic. „Mă încălzeşte interior gândul că se bucură alţii” şi „Las’ că alţii s-au ars muuult mai rău”.
Cum de ce? D-asta!

Am casă. Mi-am luat acum doi ani. Cu două camere, cu credit în euro de la Volksbank. Am cumpărat-o de la o cunoştinţă foarte apropiată şi am dat 70 de mii de euro. Piaţa era undeva la 95 de mii. M-am bucurat nespus. Aveam casă şi puteam să o şi plătesc. Acum un apartament ca ăsta e la 60 de mii. Pă-i frumos?

Şi a venit şi Prima Casă asta. M-am şi enervat. Avans 3 mii!? Păi eu am dat 25%. Adică 18 mii. Şi erau şi casele mai scumpe. Iar mă enervez. Sau, mai bine îi las pe alţii să se bucure.

Dacă nu mă grăbeam cu casa acuma îmi luam şi două Dustere. Unul cu banii jos – din avansul pe care l-am dat la casă şi unul în rate din diferenţa de rată.

Mai plânge cineva cu mine? Sau râdeţi toţi?