Mutu, mai slăbeşte-ne!

de Sorin Munteanu

Adică ce-a făcut domnul Adrian Mutu? Ar fi luat sibutramină (ce-o mai fi şi aia? – a răsunat lumea întreagă). Cred că în ultima oră doamna Sibutramină a fost cea mai căutat treabă pe google din Italia până în România. Via Chelsea. Iar google spune că substanţa în cauză inhibă apetitul. Nu-ţi mai vine să mănânci. Şi, probabil, nici să iei cocaină. Cred că aşa a scăpat Mutu de dependenţa de droguri. Cu Sibutramină. Domne, ajută! Orice, numai droguri nu! Că scrie mare la Unirea – Drogurile strică tot, de sibutramină nu zice nimic.

Acum, sincer, îmi pare oarecum rău de Mutu. L-am înjurat mult timp. Apoi am zis că, na, omu’ merită o şansă. Poate două. Şi începuse să îmi placă măcar ca fotbalist, apoi şi ca… un fel de om – pentru puterea de a se ridica, bla-bla. Totul ca acum să ce? Să ia chestie din aia. Nu mai înţeleg nimic. Poate înţeleg alţii să-mi spună şi mie.

P.S.
Cred că de reacţiile adverse ale cocainei ştia Mutu când a tras. Dacă nu, a aflat – sunt de milioane!
Acum, ca să-l ajut, i le spun pe cele ale chestiei ăsteaia noi de a luat-o:
„Exista, bineinteles, si o serie de reactii adverse care pot aparea dupa administrarea sibutraminei: dureri de cap, constipatie, senzatie de voma si de gura uscata, insomnie, transpiratie abundenta, parestezii, palpitatii, ameteli, anxietate sau hipertensiune arteriala.” (eva.ro)
PLUS 4 ani de suspendare.
PLUS 2,5 milioane de euro salariu.
PLUS alte milioane dacă Fiorentina îi va cere daune, cum a făcut Chelsea.