Şi totuşi… Isărescu

de Moise Guran

Întâmplarea face să fi fost şi eu, alături de alţii, la o discuţie off the record, la care Mugur Isărescu şi-a expus motivele pentru care a refuzat şi, spune el, va continua să refuze propunerile pentru funcţia de Premier. Nu m-a convins. Sincer, cred că va accepta. Dacă interesul politic va fi suficient de puternic şi dacă Traian Băsescu va fi suficient de convingător în demersul său de reconciliere naţională, Isărescu va accepta. Nu de alta dar şi noi şi politicienii, ba, de la o vreme cred că şi el ştie deja, că Isărescu este singurul şi ultimul rămas care poate face din această expresie “reconciliere naţională“ mai mult decat o vorbă goală. Principalul argument împotrivă al Guvernatorului este controlul asupra BNR şi, implicit asupra stabilităţii monetare. Cum ar veni, Isărescu nu vrea la guvern de teamă că “infiltraţii politici” din Consiliul de Administraţie al BNR ar putea da drumul la curs şi la inflaţie ca ultimă soluţie pe care un Florin Georgescu o ştie când nu mai ai bani la buget iar bugetarii tropăie după salarii mai mari. “Le dăm hârtii mai multe, dă-i în gura mă-sii! “ Cam asta a fost filozofia economică a anilor 90, iar Isărescu ştie mai bine decât oricine că reintrarea pe o astfel de politică economic ar anula cam tot ce înseamnă stabilitate economică şi ar şterge din istorie puţinele lucruri bune câştigate în ultimul deceniu. Din păcate, m-am convins cu urechile mele, numeroşi analişti, strategi, profesori universitari chiar nu văd altă soluţie pentru ieşirea din criza bugetară în care se zbate statul roman. Despre asta însă într-o discuţie viitoare.

P.S.: Când termin eu de scris asta Boc declară în direct că nu a auzit în viaţa lui de Mugur Isărescu. Mi-e clar că şi dacă va accepta va fi din nou soluţia care nemulţumeşte egal toate partidele. Cam aşa a fost şi în 2000.

P.P.S.: În mod sigur Isărescu nu va face nici un pas până nu se lămureşte treaba cu fraudarea alegerilor.