Contestarea poporului

de Laurenţiu Cristian

Orice om de bun simţ din ţara asta ar fi fost gata să parieze bani grei că şansele contestării cu succes a alegerilor sunt nule. Sunt la fel de sigur că în caz de situaţie inversată, cu Geoană câştigător şi Băsescu învins, PDL ar fi procedat la fel. Ar fi urlat “fraudă” din toţi rărunchii, s-ar fi dus şi în Dealul Mitropoliei să-i reclame pe “furăcioşi” la Dumnezeu.

Singurul rezultat din acest demers periculos este de a mai arunca încă o umbră de îndoială asupra României. Ce justiţie independentă… ce luptă cu corupţia să mai facă ţara asta dacă nu e în stare nici măcar alegerile să şi le gestioneze corect. Ţara e în întregime putredă.

Aceiaşi oameni care se joacă periculos cu imaginea României se declară apărătorii interesului naţional şi al binelui general. Iar noi, ca spectatori îi etichetăm scurt demagogi, după care înjurăm interesele de grup de mama focului. Răsare imaginea (iar ajungem la imagine!) unei rupturi între ţară şi clasa politică. Eu vin şi spun (mulţi mă vor înjura pentru asta) că avem o clasă politică după chipul şi asemănarea ţării.

Este des citat Noica cu „riscul de a ne transforma din popor în populaţie”. Eu zic că am depăşit şi faza asta. Noţiunea de populaţie încă mai păstrează caracterul de masă, la noi s-a dizolvat şi această stare degradată, căci noi suntem măcinaţi. Suntem o sumă de indivizi strânşi pe alocuri în grupuleţe eterogene. Ultimele momente în care populaţia şi-a consemnat prezenţa sunt Revoluţia şi mişcările de la începtul anilor `90. Trecerea aceasta de la popor la grupuri s-a făcut în timp. Involuţia s-a produs preponderent în comunism. În ciuda naţionalismului inoculat la lecţiile de istorie- căruia mulţi încă îi mai sunt tributari şi astăzi – regimul a acţionat depersonalizant. Cum altfel să se fi simţit moldovenii dezrădăcinaţi pentru construirea socialismul în oraşul Stalin? Sau cei trimişi în localităţile făcute în jurul exploatărilor miniere? Lipsa din spaţiul public a elitelor şi a ideilor mari a trimis marea masă către preocupări mărunte. Omerta naţională a restrâns oamenii la opinii exprimate în grup restrâns.

Revoluţia a fost un moment al populaţiei, dar a fost ca una dintre ultimele zvâcniri. Nu era un început ci sfârşitul. România s-a manifestat eterogen în anii `90 şi asta a accelerat disoluţia. Dincolo de sondaje, dacă întrebi în stânga şi în dreapta în cine îşi mai pune individual încrederea azi, răspunsul este invariabil – familie/prieteni. Prietenii reprezintă tot familia, fără legătura de sânge. În România singura organizare socială veritabilă este familia. Am ajuns la baza evoluţiei sociale. Şi mai jos de atâta nu putem merge. Trebuie să refacem drumul istoric familie – gintă- trib până a redeveni iarăşi popor. Iar atunci vom avea politicieni după chipul şi asemănarea poporului.