Eu cu cine mai votez?
de Irina Munteanu
Cred că şi ideologia politică se deprinde acasă. Ca liberal din străbunic chinuit la vestitul Canal, în bunic dat afară din facultate, din mamă singură sfidând comuniştii cu riscul de a rămâne pe drumuri cu doi copii şi până la fiica ei, adică eu, nu pot să spun decât că anul 2009 doare. Aş fi vrut să pot alege simplu, cum am făcut ultimele dăţi, măcar doctrinar şi ideologic, dacă nu din convingerea că omul acela chiar poate schimba ceva. Trist este că am ajuns să votez protestând şi asta mă apasă.
Nu e neapărat o părere de rău, dar e clar că motivaţia ştampilei din mâna mea a fost a omului care urăşte tot ce se întâmplă în jur. Mizeria din presă, groaza că depinzi ca pe vremuri de rezultatul unui vot, scârba că s-a ajuns din nou ca prin metode josnice să fie convinşi oamenii să acţioneze contrar conştiinţei lor. Nu m-am lăsat înfrântă şi mă simt bine.
Am mers pe mâna celuilalt şi mă simt rău. Pentru că nu e vorba de un om cu care să nu îmi fie ruşine. Ar fi dovadă de lipsă de valori umane la urma urmei, căci reprezintă cam tot ce aş putea urî vreodată (bărbat grobian, violent, mincinos, în stare să lovească şi apoi să plângă şi să îţi aducă flori cerându-şi iertare).
Aş fi vrut ca al treilea să nu fi fost o curvă care să joace rolul de fată mare. Aş fi vrut ca măcar să nu fi fost atât de convingător în rolul iniţial asumat. Aş fi preferat să mă înşele instinctul. M-a înşelat în schimb omul în momentul pactului jenant. Un pact intuit şi intuibil, din păcate, un pact care a mai afundat puţin un partid care mă face încă să rezonez afectiv. Scriu acum deşi nu aş mai spune nimic. Căci, ce ar mai fi de spus? Sunt însă strănepoata unui liberal chinuit de comunişti şi nu îl pot vota pe fiul unui general. Nu pot vota partidul care se trage din cei care l-au ucis. Nu pot nici să îmi jignesc bunicul mort şi să îi votez pe urmaşii celor care l-au dat afară din facultate. pentru că era chiabur, fiu de preot şi avea origini nesănătoase. Nu pot să votez în funcţie de interesul celor din jurul meu chiar dacă depind de unii dintre ei. Este împotriva modului în care văd viaţa şi aş simţi că dau o palmă oamenilor ălora îngropaţi şi pe care îi plâng. În final, după votul ăsta am rămas cu un regret. Acela că am ajuns, eu, membru al unei familii cu o ideologie clară, să mă simt batjocorită de partidul de suflet. Şi mai presus, să pedepsesc aşa.