Daţi-ne timpul pierdut înapoi!
de Laurenţiu Cristian
Sunt un individ care are mereu senzaţia timpului irosit. Am multe regrete, mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să refac lucruri abordate greşit. Moise îmi spune tot timpul că sunt un frustrat. Dar frustările sunt efecte.
Zilele astea senzaţia timpului pierdut este acută şi o resimt la nivel supraindividual. O poveste… Un austriac şi-a ridicat fundul de pe miliardele lui multe şi s-a deplasat la Bucureşti să discute afaceri. Unde…surpriză! Ministrul cu care trebuia sa se întâlnească, nu spui cine…avea alte treburi. A plecat cum a venit. E unul din multele cazuri
Ţara asta e aşa cum îmi doresc eu să fiu uneori. Blocat în timp. Numai că nu face şi pasul doi. E încremenită acolo, incapabilă să se refacă, să-şi reînoade povestea. Undeva ascunsă este o incapacitate naţională, probabil ridicată la rang de arhetip. Mai dur, i-aş spune impotenţă.
O definire mai puţin obişnuită a timpului pierdut e ratarea unei şanse. Din nepricepere, cu bună ştiinţă, din lipsă de viziune, România a reuşit să rateze şansele. Avantajul unei naţiuni este că, spre deosebire de un individ, se poate salva din mocirlă asemeni baronului Munchhausen, ridicându-se singură de păr.
Pe principiul reciprocităţii aş spune că aşa cum timpul poate fi pierdut se poate şi recâştiga. Prin şanse fructificate. Cineva trebuie să facă asta şi strig într-o ţară: CINE EŞTI?